Mai puţin agitată ca cea din anul trecut, campania electorală pentru referendumul constituţional din 5 septembrie a trecut de jumătate. Cu toate acestea, majoritatea cetăţenilor nu ştiu ce înseamnă un referendum şi ce trebuie să facă la 5 septembrie.
În altă ordine de idei, „Promo-LEX” declară: „Administraţia publică locală din unele raioane şi regiuni ale republicii (mun. Bălţi, UTA Găgăuzia, Ocniţa, Basarabeasca) s-a antrenat într-un proces de sensibilizare a alegătorilor cu îndemnul de a nu participa la referendumul constituţional, lucru care contravine prevederilor legale”. Juriştii asociaţiei atrag atenţia că CEC încălcă termenele-limită pentru unele operaţiuni electorale. La fel de uşor s-a trecut şi peste prevederile legale potrivit cărora la înregistrarea concurenţilor electorali în calitate de participanţi trebuia să li se ceară şi opţiunea electorală. Staffurile electorale ale partidelor politice îi contrazic pe reprezentanţii „Promo-LEX”. „Toţi membrii PD sunt în teritoriu de două săptămâni. E adevărat că abia din 16 august partidul a început campania de promovare mediatică, dar deplasările în localităţi şi întâlnirile cu alegătorii au loc de câteva săptămâni”, afirmă Irina Gâscă de la Centrul de presă al PD. Potrivit responsabilei de presă a acestei formaţiuni, fiecare membru de partid are propriile agende şi trasee. „Sunt foarte multe localităţi şi PD s-a implicat plenar în promovarea opţiunii „pro” la referendum”, mai spune Irina Gâscă. Ca un membru de rând, şi liderul partidului, Marian Lupu, are propria agendă. Astăzi, el va fi la Cantemir, mâine - la Edineţ, după care la Căuşeni.
„Acum, în teritoriu lucrează trei partide: două promovează opţiunea „pro” şi motivează oamenii să iasă la referendum, iar al treilea recurge la diferite intimidări, ca lumea să nu iasă la urne”, declară Victor Roşca, secretarul general al PLDM. „În PLDM toţi lucrează ca albinuţele şi important e că nu se ciocnesc”, mai afirmă secretarul general al partidului care îl are ca lider pe premierul Vlad Filat. Potrivit lui Roşca, într-un sat din Donduşeni, simpatizanţii PCRM le oferă oamenilor câte un sac de orz ca să nu se ducă la referendum. La Drochia, cetăţenilor li se spune că o să avem război civil cu ruşii şi transnistrenii, dacă va fi modificată procedura de alegere a şefului statului. „În partidul nostru totul este bine organizat, nimeni nu umblă din capul său prin sate”, conchide Victor Roşca.
PCRM, într-o declaraţie către alegători, îndeamnă cetăţenii statului şi reprezentanţii administraţiei publice locale „să nu se lase influenţaţi de ameninţările primitive ale premierului Filat” (premierul i-a somat pe funcţionarii locali, care boicotează pregătirea de referendum, să-şi îndeplinească obligaţiunile de serviciu - n.r.). „Doar prin poziţia noastră comună de boicotare a referendumului antipopular, tărie şi consecutivitate vom reuşi să-i întoarcem R. Moldova demnitatea unui stat independent, iar poporului - speranţa schimbărilor spre bine”, se mai spune în declaraţia comuniştilor.
Ieri, CEC a făcut publice primele rapoarte financiare depuse de concurenţii electorali. Potrivit acestora, cel mai mult a cheltuit PLDM - peste 1,1 mln. lei. Pe locul doi se situează PCRM cu circa 300 mii lei. PD a cheltuit două mii de lei, PPCD - peste nouă mii de lei, MAE - peste şase mii de lei. Celelalte două formaţiuni constituante ale coaliţiei de guvernare - PL şi AMN - nu au cheltuit nimic până acum, la fel ca multe alte partide înscrise în cursa electorală.
| Referendumul este scrutinul prin care va trebui să răspundem la o singură întrebare: suntem sau nu de acord cu modificarea Constituţiei (art. 78), care să permită alegerea preşedintelui RM de către întreg poporul? În afară de întrebare, buletinul de vot va conţine şi textul proiectului de lege care va fi adoptat de Parlament. |
- Un articol de: Valentina Baciu
- Timpul.md




1 septembrie 2010, 00:10
Votez contra Ţarului şi a poporului!
http://antimedia.info/?p=311